În ceea ce privește compatibilitatea dintre meseria de avocat și activități din alte domenii, printre care protecția datelor, proiecte cu finanțare UE sau învățamantul preuniversitar, conform legislației în vigoare, avocații pot fi doar cadre didactice universitare, având posibilitatea de a susține cursuri doar în cadrul învățământului superior. Acestia nu pot avea funcții de profesor educație juridică pentru liceu, ori clasele primare.
erioada recentă a fost una marcată de încercări și provocări pentru majoritatea afacerilor și profesiilor, conducând, mai ales, la nevoia de adaptare.
Subiectul securității cibernetice a rețelelor 5G se află, în prezent, pe masa discuțiilor în toate statele europene. Etapele preliminare pentru implementarea măsurilor de securitate a rețelelor 5G ar fi trebuit parcurse până la data de 30 aprilie, potrivit calendarului propus inițial de către Comisia Europeană1 Ulterior, urma să fie realizat un raport comun cu privire la implementarea acestor măsuri în fiecare stat.
Societatea Dragne & Asociații se regăsește, din nou, în topul societăților de avocatură în domeniile Litigii și Arbitraj și Restructurări / Insolvență în ediția 2019 a Chambers Europe.
Daniela Dragne, care anul trecut a fost timp de câteva luni director general interimar al transportatorului aerian național Tarom, a fost detașată la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat pe post de consilier, au declarat surse oficiale pentru News.ro.
Directorul general interimar al Tarom, Daniela Dragne, a demisionat